Icoana aceasta se numește Maica Blândeții și a Smereniei, este o reprezentare mai nou întâlnită în iconografie.
Icoana a fost gândită în 2019 și pictată în 2021 cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ilie al Georgiei și se află în Biserica Răstignirii Domnului Hristos din Tbilisi, capitala Georgiei.
O copie a acestei icoane se află și la Vatoped.
Cât despre tehnica auririi cu BOLUS, un iconar priceput trebuie să dea dovada de liniște și răbdare, pentru a putea realiza o icoana deosebită.
Aceasta tehnica a aplicării aurului este un examen de răbdare și focus.
Toate etapele necesită câteva ore sau poate chiar zile bune de lucru.
De la pregătirea suprafeței pentru aplicare, în zeci de straturi întinse subțiri, cu pensula, etapă ce poate să dureze în funcție de suprafața de la o zi la mai multe.
De la șlefuirea suprafeței, care este la fel de migăloasa și durează câteva ore, până la aplicarea aurului în doua sau mai multe straturi, și apoi sclivisirea lui cu agatul cu multa atenție și modelarea lui dacă se dorește, fiecare etapa necesită migală și atenție.
Toate aceste etape sunt foarte importante și fiecare participă la obținerea unui rezultat uimitor.
Orice rezultat nedorit este de cele mai multe ori ireversibil. Nu poți să repari decât revenind din nou la aplicarea bolusului, și stricând tot ce deja ai făcut.
Dar tocmai dificultatea realizării aurului în această manieră face ca icoanele astfel să fie mult dorite și mai puțîn întâlnite.
Și chiar daca nu pictați icoane e bine să puteți înțelege puțin din tehnică, pentru a putea face diferența atunci când doriți să cumpărați o Icoană pentru casa dvs.
Iar atunci când nu știm cum să privim Smerenia, să ne rugăm la această icoană și Maica Domnului ne va învăța și îndruma.