Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinți pe care i-a dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale și familiile domnitorilor. După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes și soție a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veșnice a împăratului Manuil al II-lea. Întreaga viață a Sfintei Ipomoni, ca prințesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar și ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credință ortodoxe prin lucrarea faptelor bune.
Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soțului ei Manuil, lângă care a viețuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuțile prin cuvinte și fapte. Dumnezeu le-a dăruit opt copii. Din șase băieți, doi au urcat pe tronul imperial.
După moartea soțului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”). În această mănăstire a viețuit vreme de 25 de ani.
Deși era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajută la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.
Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemând-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani.
Un nepot al Sfintei a mutat pe Muntele Geraneia (în orașul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peșteră, moaștele Sfântului Patapie Tebeul. În această peșteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată și Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie. Tot aici a fost adus și capul Sfintei Ipomoni.
Cu ale ei sfinte rugăciuni Doamne dăruiește-ne virtutea răbdării!
( sursa doxologia.ro)









