Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este pomenit pe data de 23 aprilie a fiecărui an, mare mucenic al creștinătății. Vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, în jurul anului 300 după Hristos, s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini de origine greacă și învățat, din tinerețe, în dreapta credință. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.
Deși a suferit multe chinuri și trupul i-a fost strivit de lovituri și chinuri, sufletul mai mult s-a bucurat în Hristos și mulți alții s-au întors la dreapta creedință. De atunci Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este cinstit și chemat în rugăciune de credincioși fiind cunoscut ca un purtător de biruință asupra diavolului.