Despre Minunea Sfântului Spiridon, de la Sinod
Apoi, tăcând puțin, a zis: „Nu ți se pare și ție a fi acestea astfel, o! Filosofule? Pentru că să te încredințezi de adevăr, ia aminte la acest mic lucru, măcar că nu se cade să asemănăm firea cea îndumnezeită și mai presus de ființă, cu făptura zidită și stricăcioasă. Dar, de vreme ce ochii sunt mai credincioși decât urechile și cel care este puțin credincios, nu crede cu înlesnire, dacă nu vă vedea ceva cu ochii cei trupești, pentru aceasta voiesc să vă încredințez pe față cu această cărămidă, care este alcătuită din trei.
Acestea zicând sfântul, a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga cărămida și a zis: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Și îndată strângând cărămida, o! Prea slăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile sfântului. Cei ce vedeau s-au înspăimântat și mai vârtos filosoful, care, înspăimântându-se cu sufletul, tăcea, că și cum nu mai știa să vorbească, neavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor sfântului, în care lucra o putere dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: „Nu stă în cuvânt împărăția lui Dumnezeu, ci în putere”.
Despre viața Sfântului Nectarie
Trăind că un înger în trup, şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdînd nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mănăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Din pătimirile Sfântului Mare Mucenic Mina, ocrotitorul păgubiților
Sfântul a răspuns cu mare glas: „Al lui Hristos am fost, sunt și voi fi!”. Iar ighemonul a zis: „Dacă voieșți, te voi lăsă două sau trei zile că să te gândeșți bine și să ne dai răspunsul cel de pe urmă”. Sfântul a răspuns: „Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creștin, și n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decât numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda și idolilor voștri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet”.
