Această icoană o înfățișează pe Maica Domnului ținându-L în brațe pe Pruncul Iisus, care întoarce privirea spre îngeri, prevestind pătimirile Sale. Este o reprezentare plină de tensiune duhovnicească și dragoste jertfelnică. Privirea Maicii este adâncă, îndurerată, dar plină de încredere și răbdare.
Dimensiunea și compoziția, armonia dintre pigment, lumină și aur, transformă această icoană într-un adevărat altar de rugăciune, potrivit pentru orice spațiu de liniște și regăsire sufletească.
Ziua de sărbătorire a acestei icoane este 13 august, cinstindu-i-se mutarea din satul Palitsa la Moscova, în 1641. Pe locul în care a fost întâmpinată, la porțile Tverului, a fost construită o biserică, iar în 1654 a fost construită Mănăstirea Strastna.
De asemenea, Icoana este sărbătorită pe 30 aprilie, și în a șasea duminică de după Paști (Duminica Orbului), spre aducerea aminte a minunilor care au avut loc în această zi. Alte icoana ale Maicii Domnului „a pătimirilor” sunt cinstite în Moscova, la Biserica Zămislirii Sfintei Ana, și deasemenea în satul Enkaeva din episcopia Tambov.










